„5.000 de euro, 10.000 de euro, cine dă mai mult?” Patru români din Franța au ajuns la închisoare pentru că au vândut bebeluși

5.000 de euro, 10.000 de euro, cine dă mai mult? Patru români din Franța au ajuns la închisoare pentru că au vândut bebeluși
Publicat: 09/04/2015, 10:50
Actualizat: 04/02/2019, 10:07

„Este un suk (bazar arab) al umanității! 3.500 de euro, 5.000 de euro, 10.000 de euro pentru un bebeluș, cine dă mai mult?”, a declarat procurorul Ahmed Chafai. Comerțul cu ființe umane, „sclavia timpurilor moderne”, este interzis, a subliniat el.

Procurorul a cerut miercuri, în cadrul procesului pentru trafic cu bebeluși romi, pedepse importante, de șapte ani, împotriva celor patru romi acuzați că au organizat o rețea de trafic cu bebeluși, vânduți către cupluri sterile de nomazi. Romii au fost acuzați de „trafic de ființe umane”. El a cerut totodată doi ani de închisoare pentru cele două cupluri de cumpărători.

Vânzătorii au fost condamnați la pedepse cuprinse între 18 luni și cinci ani de închisoare și interzicerea ulterioară a intrării pe teritoriul Franței, iar cumpărătorii au fost condamnați la pedepse de doi ani de închisoare, cu suspendare.

– „Dezumanizare”

Procurorul a denunțat „mizeria umană”, „suferința” protagoniștilor, „avariția” unora dintre ei, „o lume interlopă la limita mafiei” și „dezumanizarea”, într-un dosar pe care l-a rezumat la „crearea unei uzine de bebeluși” de – către „un clan familial” în cadrul căruia concubinii au „obligat femeile să-și vândă copiii”.

„Alți bebeluși au fost vânduți”, a dat procurorul asigurări, în contextul în care procesul a vizat patru sarcini, dintre care două au condus la vânzări, iar alte două au eșuat, una deoarece mama a refuzat, până la urmă, să își abandoneze copilul, iar cealaltă întrucât poliția a arestat banda anterior, în urma unui pont.

Din clan fac parte patru români, și anume Ilie Ioniță, alias „Tarzan”, personajul central, și patru parteneri ai surorilor sale, Valeriu Roșu, Florian Stan și Florin Coman, cu vârste cuprinse între 25 și 42 de ani. Ei au venit să muncească în Franța. De fapt, căutau în gunoaie, iar unul dintre ei cerșea în Corsica. Ei locuiau în tabere improvizate, hrănindu-se cu ceea ce găseau în pubelele unui supermarket vecin și trimiteau mandate de câte 20-30 de euro pe săptămână familiilor lor din România.

Toți au negat faptele de care au fost acuzați, în pofida probelor, constând în interceptări telefonice și a mărturiilor prin care cumpărătorii au afirmat inițial că era vorba despre donații, iar ulterior au recunoscut, în instanță, că au negociat prețul de cumpărare înainte de naștere, și anume suma de 8.000 de euro și o camionetă Mercedes într-un caz și suma de 8.000 de euro și un autoturism marca BMV vechi, în celălalt.

„Cu privire la trei dintre surorile dumneavoastră, însărcinate, ale căror sarcini au condus la vânzări sau planuri de vânzare, acest lucru necesită explicații”, a subliniat președintele ședinței Fabrice Castoldi. „Este din cauza întâmplării”, i s-a răspuns.

– Adopții

Avocații inculpaților au pledat pentru eliberare. Avocatul lui Ilie Ioniță și Valeriu Roșu, Daniel Roscio, și-a motivat cererea prin „suferința, mizeria umană și intelectuală” a clienților săi.

Cele două cupluri de cumpărători s-au aflat în banca acuzaților pentru cumpărarea câte unui bebeluș de la una dintre surorile lui Ioniță. Unul dintre cupluri a putut să obțină custoria copilului, care i-a fost luat la 13 luni după ce l-a „achiziționat”. Cuplul vrea să păstreze custodia.

Celălalt cuplu, la care copilul a rămas 45 de zile, vrea, de asemenea, să obțină custodia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Richard Sherman, compozitorul celebrei piesei din „Cartea Junglei” și ”Pisicile aristocrate” a murit
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Activități speciale pentru copii și părinți la Muzeul Antipa de 1 Iunie
×